zodiacultau.com - afla ce ti-e scris in stele

HOROSCOP PERSONALIZAT

ZODIAC PERSONAL

ŞTIINŢE ŞI PRACTICI OCULTE

DICTIONAR DE VISE - CARTE DE VISE GRATIS Semnificaţia viselor | Ce înseamnă ce visezi | Dezleagă înţelesul viselor

intelesul viselor, dezlegarea viselor - ce inseamna ce visezi Credeţi în visuri? Dacă credeţi, citiţi capitolul următor; în caz contrariu căutaţi întrânsul o distracţie a spiritului ca în toate celelalte.

Încă din timpurile cele mai depărtate, omul crede în visuri şi aceasta nu trebue să ne mire deloc. Omul adoarme cu o idee şi sufletul care veghează pe când trupul se odihneşte, o lucrează, o desvoltă şi formează dintr-însa o realitate. Fiecare, rămâne liber a urma sfaturile sufletului când se deşteaptă.

Deci visul nu este destăinuirea viitorului, ci numai o presimţire a sa; dar cine ştie că în viaţă omul presimte adese ori răul sau bine ce îi stă înainte? Credinţa în presimţire nu este o superstiţie ci o încredere tainică în acel suflet care veghează în noi, şi care ne împinge a privi dincolo de lumea în care suntem numai nişte simpli trecători. Visul este uneori lumea cealaltă unită însă cu greşelile, durerile şi necazurile acestei lumi.

Visurile sunt mofturi, zice proverbul, dar mi se pare că proverbul acesta minte. Visurile fără a fi adevăruri au dat totdeauna sfaturi în lipsa prognosticurilor. De altfel, obiceiul de a tălmăci visurile se întinde până în timpurile cele mai depărtate.

Un arcadian visează pe tovarăşul său, în primejdie de a fi ucis, chemându-l în ajutor, însă nu vede nimic şi se culcă iarăşi. Abia adoarme şi visează iară pe tovarăşul său rănit şi plin de sânge, trăgând să moară şi strigâdu-l: Fiind-că ţi-a fost ruşine să alergi-în ajutorul meu când era încă timp, răzbună cel puţin moartea mea. Hangiul este uşigaşul meu. Ca să-şi ascundă crima a vârât corpul meu tăiat bucăţi în fundul unui car de gunoi, spre a-l arunca la porţile oraşului.

De astă dată Arcadianul sare din pat, se îmbracă în grabă şi se repede la porţile oraşului. Când ajunse acolo, hangiul tocmai îşi descărca carul de gunoi sub care se descoperiră bucăţile cadavrului. Ucigaşul fu dat pe mâna justiţiei.


Să nu se supere scepticii fiindcă credem în adevărul acestei istorisiri, ba chiar îi şi înţelegem: Visul nu este decât o presimţire deghizată, prietenia şi iubirea sunt adeseori tot aşa, ceea ce dovedeşte că există o afinitate tainică între spirit şi închipuire. Următoarele citaţiuni numai sunt născocire, ci fapte istorice:

Sylla visează o barcă: îndată ce se trezeşte din somn îşi face testamentul. Seară era, mort.

Femeia lui Cezar visează că bărbatul ei este sugrumat. Îl conjură în zadar să nu iasă din casă, dar faţă cu glumele lui Brutus, care îi cât de ridicol este cineva când se încrede în visurile unei femei. Cezar pleacă la Senat unde e străpuns, de pumnalul aceluiaş Brutus şi al tovarăşilor săi.

Mama lui Bertrand Buguesclin, un celebru răsboinic francez, visează în noaptea de după căsătoria ei că ţine în mână cutia pe care se află portretul ei şi al bărbatului ei. Pe capac se află o piatră iar dedesubt trei diamante şi trei mărgăritare. Piatra o sperie, ea vrea s-o ridice, dar frecând-o, această piatră se netezeşte şi devine un diamant enorm. O călugăriţă căreia îi povesti acest vis îi tălmăci astfel: cutia este casa şi copii d-tale, piatra este fiul tău cel mai mare care o să ajungă odorul cel mai preţuit al familiei tale. Cele trei diamante sunt cele trei fice ale d-tale. Piatra trebuia sa fie Buguesclin.

Vom cita încă un vis pe care istoria îl contestă, dar pe care romantica şi l-a însuşit. Visul acesta l-a visat regina Franţei Maria Antoaneta în noapte nunţei.

În noapea aceea era o furtună care cutremura parcul din Versailles alungând somnul tinerei regine. Ea stătea în picioare la fereastră, uitându-se la stricăciunile furtunei şi fulgerele aruncau în odaia ei lumini sinistre. Obosită, speriată, tremurând de emoţie, ea se culcă, dar nu putu să închidă ochii. O carafă cu apă se afla pe un scaun în apropierea patului ei. Fulgerele zugrăveau pe carafa figuri trecătoare şi fantastice. În fine tânăra regină adormi şi visul plăsmui: corpuri, figuri cari populau această carafă lovită de bastonul magic al luminii fulgerelor. Atunci ea zări o maşină teribilă, cu două braţe lungi şi roşii între care strălucea tăişul unui cuţit. Pe scara acestui eşafod se suia un om şi omul acesta nu era altcineva decât bărbatul ei Ludovic al XVI. Un nou fulger ţâşni. Cuţitul căzu şi capul regelui se rostogoli în rochia de nuntă a tinerei regine, care tresări din somn, trecută de naduşeli. Lângă ea stătea bărbatul ei, zâmbitor, care pândea surâzând deşteptarea ei. Dar teroare. Un nou fulger trecu şi tânărul rege apăru în lumina lui sclipitoare, palid, desfigurat şi cu o dungă roşie la gât.

SEMNIFICATIA VISELOR Şi Napoleon cel mare credea în visuri mai mult chiar decât Cezar. El visase Austerlitz, dar nu visase Waterloo. În schimb este adevărat că d-şoara Lenormand prezisese aceasta împărătesei Iosefina, tălmăcindu-i un vis cu ajutorul cărţilor.

Din istorie am putea mări fără greutate domeniul legendelor, căci visurile au fost cântate de către poeţii noştrii cei mai mari. Hipocrat a scris un tratat în care afirmă că un medic trebuie să ştie să tălmăcească visurile.

Oamenii cei mari aveau mai toţi o încredere oarbă în visuri. Regii şi împăraţii au tratat visurile lor după cum Napoleon cel mare şi Ludovic al XVIII tratau limbagiul cărţilor cu convingerea sinceră că prezicerile amândorora sunt adevărate. În secolul acela d-şoara Lenormand a avut tot atâta însemnătate ca Iosef în secolul faraonilor.

Marturiile sunt nesfârşite. Probele prisosesc. Scopul nostru, mai jos, este acela de a vorbi despre vise din punctul de vedere al analogiei lor cu limbagiul cărţilor.
Urmareşte-ne pe Google+ Bookmark and Share

zodiac, horoscop, ascendent, calendar thebaic, zodiac european, zodiac chinezesc, previziuni astrale, zodii, astre, cartomantie, ghicit in carti, chiromantie, ghicit in palma, fizionomie, frenologie, numerologie, talmacire vise, vise, viata anterioara
Proiect realizat de ROSTCLUB - constructie site | promovare site | productie spoturi audio | productie spoturi video
© Copyright ROSTCLUB - All Rights Reserved.